Medicii explică și cum se face testul. „Se prelevează cu un tampon steril, tamponul se descarcă într-un mediu lichid, trebuie lucrat într-un mediu steril, în hotă, apoi se fac însămânțări pe medii specifice, pentru stafilococ și streptococ. După 24 de ore se identifica microbii care s-au dezvoltat”, a spus Cornel Maghiar, medic primar coordonator de laborator clinic al Direcției de Sănătate Publică Arad, citat de Glasul Aradului.
Medicii au constatat o încărcătură microbiană mai mare pe bancnotele din plastic decât pe monede. „Chiar studiile au arătat că aliajele de cupru sau argintul au efect antiseptic, bacteriile nu trăiesc mai mult de 48 de ore, în schimb pe plastic trăiesc mai mult”, a mai spus Maghiar.
Potrivit specialiștilor, microbii care se găsesc pe bancnotele din plastic sunt periculoși doar în anumite situații. „Nu trebuie făcută o tragedie din faptul că intrăm în contact cu atât de mulți microbi, deoarece și bancnotele sunt ca celelalte obiecte cu care intră în contact persoanele. Nici contaminarea sau infecția nu se produce atât de ușor pe cât se crede, deoarece trebuiesc îndeplinite foarte multe condiții, cale de intrare, lezini, starea bolnavului, deci ar trebui ca populația să știe că infecția nu se produce atât de ușor, dar trebuiesc respectate condițiile de igienă, în general, dacă manipulează bani mulți, să se spele pe mâini mai des, să se dezinfecteze”, a mai adăugat Cornel Maghiar.
Un vânzător dintr-o piață a declarat că banii murdari „se găsesc doar în Parlament”. „Eu nu mă mai spăl pe mâini. De care bani să ne ferim? Eu nu am bani. Cei mai murdari bani sunt de la parlamentari, aia murdari, aia furați”, a spus el.